Ideile de afaceri de acasă: sfântul graal sau muncă de Sisif?
Probabil că până în 2020 foarte puțini dintre noi ne gândeam că am putea lucra de acasă așa cum o făceam și de la birou însă, odată cu pandemia, s-au schimbat și modurile în care ne desfășurăm activitatea zilnică.
În acest context, ne-am întrebat dacă nu ar fi mai bine să avem propria afacere pe care să o gestionăm de acasă, dacă tot petrecem timp lucrând în felul acesta.
Răspunsul este, ca de cele mai multe ori, relativ: o afacere pe care să o gestionezi și implementezi de acasă poate fi o idee extraordinară, însă nu pentru oricine și nu pentru orice afacere. Mulți oameni consideră problematică dizolvarea granițelor dintre spațiul personal și cel profesional și nu avem cu toții luxul de a putea dedica o anexă separată activităților de business.
În cele ce urmează, îți vom prezenta principalele avantaje și dezavantaje ale ideilor de afaceri de acasă, în speranța că această listă (fără pretenția de a fi completă) te-ar putea ajuta să iei o decizie privitoare la următorii pași în viața profesională.
Idei de afaceri de acasă: avantaje
Probabil că primul motiv care îți vine și ție în minte este cel financiar: dacă începi o afacere din confortul propriei locuințe, vei evita cheltuielile legate de găsirea unui sediu, care, cel puțin pentru antreprenorii la început de drum, se pot dovedi descurajante.
De cele mai multe ori, dacă dorești să lucrezi singur, îți va fi dificil să găsești un spațiu potrivit ca mărime - majoritatea spațiilor pentru firme sau pentru birouri sunt concepute pentru echipe de oameni. Dacă reușești totuși să găsești ceva care să bifeze toate elementele necesare (poate un loc într-un spațiu de coworking?), bugetul poate deveni rapid o problemă. Șansele ca o afacere proaspăt pornită să genereze suficiente venituri pentru a acoperi cheltuielile chiar din primele luni de activitate sunt destul de mici, deci va trebui să fii pregătit pentru a susține chiria din propriul buzunar.
Tot la capitolul „economii” intră și timpul și costurile pe care le salvezi prin faptul că nu va mai trebui să te deplasezi în fiecare zi până la (ipoteticul) birou. Mai ales pentru unele categorii de antreprenori, timpul poate fi cea mai de preț resursă. Ne gândim aici mai ales la părinții care au copii mici în grijă și care au nevoie să fie acasă sau să fie flexibili în funcție de programul copiilor.
Flexibilitatea programului de lucru este un alt avantaj major al ideilor de afaceri de acasă: dacă ai nevoie să gătești, să faci curățenie sau să te ocupi de altceva în afară de afacerea ta, o poți face fără a fi nevoit să te deplasezi de la birou până acasă. De exemplu, poți găti în timp ce aștepți ca imprimanta 3D să își facă treaba! Astfel, la finalul zilei, ai atât satisfacția unei zile de lucru productive, cât și a faptului că ai îndeplinit o parte dintre obligațiile din afara sferei profesionale.
Unele idei de afaceri de acasă funcționează excelent doar în acest context pentru că presupun liniște și cât mai puține elemente care să îți distragă atenția. Spre exemplu, dacă dorești să scrii scurte poeme pentru felicitări și cadouri, atunci un spațiu de coworking sau un birou clasic nu vor fi alegerea potrivită. În schimb, confortul propriei locuințe, unde creativitatea „se simte la ea acasă”, poate fi cel mai bun aliat în procesul creativ (dacă nu ai parte de prea mult zgomot de fond sau alte responsabilități!).
În fine, dacă implementezi o idee de afacere de acasă, atât timp cât și sediul societății comerciale se află la aceeași adresă, vei putea deduce o parte dintre cheltuielile casnice prin prisma activității productive pe care o desfășori. În această privință, cel mai bine ar fi să iei legătura cu un contabil înainte de a te apuca de treabă, pentru a primi toate explicațiile necesare referitoare la avantajele fiscale pe care le poți avea în scenariul pe care îl ai în minte.
Idei de afaceri de acasă: există totuși și câteva dezavantaje
Spuneam chiar la început că mulți dintre noi am avut de suferit din pricina dizolvării granițelor dintre spațiul personal și cel profesional. Ei bine, dacă ești hotărât să pornești pe drumul business from home, trebuie să fii sigur că poți gestiona această situație. Deși pare simplu în teorie (muncești din confortul propriei locuințe, nu?), trebuie să iei în calcul aspectele care țin de caracteristicile vieții tale private. Pentru aceasta, te invităm să răspunzi (cu sinceritate!) întrebărilor de mai jos:
- Ești sigur că poți dedica timpul necesar dezvoltării afacerii? Un start-up necesită atenție sporită, mai ales la început. Opt ore de lucru s-ar putea să nu fie suficiente!
- Ce situații sau persoane te-ar putea distrage zilnic (sau frecvent) de la lucru?
- Ai posibilitatea să implementezi ideea de afacere de acasă pe care o ai în minte fără a compromite relația cu membrii familiei, vecinii sau membrii comunității? Locuința este un spațiu comun și trebuie să iei în considerare și nevoile celor din jur!
Dacă totuși spațiul casei tale este propice pentru business-ul pe care îl ai în minte, trebuie să iei în calcul dezavantajul faptului că lucrul de acasă se poate dovedi deosebit de singuratic. Într-un spațiu de coworking vei avea alți profesioniști cu care să schimbi idei sau să savurezi o cafea; în schimb, dacă ești singur, casa ta s-ar putea să îți creeze stări de anxietate și dificultăți în a rezolva micile probleme care vor apărea pe parcurs.
Un alt pericol este cel al faptului că, fiind acasă tot timpul, poți fi tentat să lucrezi continuu, mai ales dacă nu ai foarte multe responsabilități casnice sau în afara casei. Ca să eviți un eventual burn out după primele trei luni de activitate și niciun weekend liber, va trebui să îți creezi un program fezabil, pe care să îl respecți îndeaproape. Practic, trebuie să îți propui aceeași etică a muncii ca atunci când ai lucrat „clasic”, de la birou, indiferent dacă din postura de întreprinzător sau angajat.
În fine, dacă îți stabilești domiciliul fiscal acasă, vei plăti un impozit suplimentar pentru acesta, pe lângă ceea ce plăteai în mod obișnuit. În legătură cu acest aspect, majorarea impozitului depinde dacă desfășori o activitate economică, dacă ai stabilit prin contractul de comodat suprafața exactă destinată firmei și dacă cheltuielile cu utilitățile sunt suportate din bugetul companiei sau nu. La fel ca mai sus, te sfătuim să iei legătura cu un contabil, pentru a afla exact ce taxe și impozite va trebui să plătești dacă dorești să pui în practică o idee de afacere de acasă.
Concluzia
Ne-ar plăcea să îți putem oferi o rețetă magică, prin care să afli instant dacă o idee de afacere de acasă este alegerea potrivită pentru tine. Totuși, suntem realiști și știm că așa ceva nu există. În schimb, te putem susține oferindu-ți alternative: în loc să înființezi un start-up pe care să îl crești din propria locuință, poți arunca o privire în lista noastră de afaceri de vânzare, unde găsești inclusiv afaceri la cheie în care implicarea proprietarului poate fi minimală și care îți vor aduce un venit pasiv. Astfel, poți petrece timp acasă, alături de cei dragi, în timp ce veniturile afacerii tale sunt asigurate!
-
Idei de afaceri cu bani puțini, pe care le poți dezvolta de oriunde
- Information
- 10 Aprilie 2017
-
Idei de afaceri cu fonduri europene și sănătate multă
- Information
- 20 Iunie 2017
-
Idee de afaceri în educație. Cum să dezvolți un business profitabil în 2020
- Information
- 04 Septembrie 2017
-
Idei de afaceri mici. Cum să ai o afacere în educație, care să funcționeze și în 2020
- Information
- 16 Noiembrie 2017
-
Idei de afaceri cu bani puțini. Firmă de curățenie out-of-the-box
- Information
- 03 Ianuarie 2018
-
Idei de afaceri profitabile. Cum să organizezi evenimente în 2020
- Information
- 06 Martie 2018
-
Idei de afaceri la țară. De ce să-ți deschizi o pensiune agroturistică sau o fermă turistică?
- Information
- 27 Iunie 2018
-
Idei de afaceri cu bani puțini. Glamping - noul trend în materie de turism non-formal
- Information
- 07 Septembrie 2018












