Românul care a condus companii globale se întoarce acasă pentru a revoluționa piața brokerajului de afaceri din România!

postat pe 20 Noiembrie 2024
Lucian Șoaită

Brașov, noiembrie 2024 – TradeX - Business Brokerage, singura agenție din România specializată în soluții și servicii complete pentru vânzarea și cumpărarea de afaceri, își extinde consiliul director prin cooptarea unui lider cu experiență globală: Lucian Șoaită, un antreprenor vizionar și investitor strategic activ în SUA și România.

După ce a trăit și lucrat timp de 28 de ani în Statele Unite ale Americii, Lucian Șoaită – originar din România și inginer mecanic prin pregătire – revine acasă pentru a contribui la dezvoltarea pieței locale de brokeraj de afaceri. Cu o carieră impresionantă, care include conducerea de companii multinaționale din 15 țări și activitate în industrii precum healthcare, energie, automotive și electronice, Lucian este pregătit să aducă o schimbare de paradigmă în piața afacerilor de vânzare din România.

Începând cu 2023, Lucian a devenit investitor și proprietar al mai multor companii din SUA și România, consolidându-și astfel poziția de expert în creșterea și scalarea afacerilor. Experiența sa vastă îi oferă o viziune inovatoare, pe care o va implementa la TradeX în rolul de Chief Executive Officer.

„Piața brokerajului de afaceri din România este încă la început de drum,” spune Lucian. „Deși tot mai mulți antreprenori se pregătesc pentru un exit sau iau în calcul achiziția unei afaceri la cheie, lipsa de încredere în acest tip de servicii este o provocare. Misiunea noastră la TradeX este să educăm piața și să oferim soluții accesibile, care să sprijine toate categoriile de afaceri.”

Lucian își propune să dezvolte nu doar piața locală, ci și să extindă TradeX la nivel internațional, inspirându-se din piața americană – cea mai matură din lume. „Am demonstrat că lecțiile învățate acolo pot fi adaptate și în spațiul european,” a adăugat el. „Următorul pas este să democratizăm accesul la specialiști și la instrumente eficiente, alături de partenerii noștri europeni.”

Participarea lui Lucian Șoaită la conducerea TradeX reprezintă un moment decisiv pentru companie și pentru întreaga industrie a transferului de afaceri din România. Cu viziunea sa strategică și un angajament ferm pentru inovație, TradeX este pregătită să devină un lider european în brokerajul de afaceri.