Service auto multimarcă


Broker de afaceri
Emil Mailat
Preț de vânzare: 1.550.000 EURO
CA Anuală: 3.800.000 RON
Total Patrimoniu Imobiliar 0 EURO
Profit din exploatare (EBITDA) 400.000 RON
Județ / Localitate: Brașov
Țara: Romania
Scurtă descriere
Compania își desfășoară activitatea în domeniu întreținerii și reparațiilor auto începând cu anul 2017, pe raza municipiului Brașov.Încă de la început societatea a oferit clienților săi servicii complete, astfel că în scurt timp a devenit unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața multimarcă.
Înțelegând importanța dezvoltării serviciilor de întreținere și reparații auto și totodată necesitatea adaptării continue a activității/echipamentelor de lucru la noile tehnologii apărute în domeniu, managementul acestui service auto multimarcă a avut în vedere punerea în aplicare a unor politici care au vizat:
- respectarea cerințelor și a standardelor impuse de legislația în vigoare;
- respectarea unor criterii de calitate/performanță în achiziția echipamentelor;
- alegerea atentă a furnizorilor de produse – piese de schimb și consumabile auto;
- stabilirea unor reguli de organizare internă;
- promovarea atent gândită a firmei, a serviciilor și a produselor oferite.
Produse și servicii
Activitatea desfășurată prevede următoarele tipuri de activități de service:- revizii periodice pentru mentenanța autovehiculelor constând in verificarea stării tehnice a autoturismelor clienților;
- servicii de diagnoza computerizată: constatarea tehnică a defecțiunilor, prescrierea recomandărilor de reparație și costuri, consilierea asupra problemelor autovehiculului;
- servicii de reparație mecanică: revizii, întreținere și mentenanță, reparații mecanice, suspensie, rulare, transmisii, motoare;
- servicii de reparație electrice și/sau electronice;
- servicii de reparație a instalației de încălzire, climatizare și instalație de aer condiționat;
- servicii la sistemul de direcție: constă în reglarea geometriei direcției autovehiculului;
- servicii la sistemul de frânare (roți, punți, suspensii);
- servicii de tinichigerie și vopsitorie;
- comercializare piese de schimb, accesorii originale, consumabile (lubrifianți, uleiuri, fluide funcționale, anvelope) ce acoperă majoritatea intervențiilor pe partea de service.
Active tangibile și intangibile
Succesul companiei s-a realizat în primul rând prin politica de achiziție a echipamentelor profesionale utilizate. Dintre ele, amintim:- 8 elevatoare de 3,5 tone sau 5 tone;
- Cabină de vopsit;
- Spațiu de pregătire cu 3 posturi cu ventilație;
- Laborator de coloristică;
- Spălătorie.
Active imobile.
Activitatea companiei se desfășoară într-o hală metalică de 1000 mp și 3000 mp de teren. Hala este racordată apă, canalizare și curent electric. Hala este compartimentată în: zonă de birouri, vestiare și grup sanitar, zonă service.
Piață și potențial de dezvoltare
Un atu important al acestui service auto multimarcă este localizarea într-o zonă urbană care poate prelua majoritatea fluxului de autovehicule care tranzitează orașul. Infrastructura rutieră din municipiul Brașov permite accesul facil și rapid al autovehiculelor la locația service-ului, în situația unor probleme sau defecțiuni tehnice.Interesul actualei echipe de management de a identifica în permanență servicii suplimentare, nevoi de investiții, posibilități de modernizare și acordare a activității companiei la noile tehnologii apărute în domeniu, poate fi menținut ca strategie de dezvoltare și creștere a portofoliului de clienți. Pe o piață în care identificarea personalului specializat, bine pregătit, a devenit o provocare, acest service auto multimarcă poate fi preluat cu întreaga echipă de personal instruit și cu experiență profesională specifică domeniului de reparații și întreținere auto.
În procesul de mediatizare a unei afaceri pentru vânzare, păstrarea confidențială a datelor acesteia și ale acționarilor, este o obligativitate profesională a persoanei care face acestă mediatizare.
Ca atare, câmpurile de date marcate cu N/A se pot divulga numai în urma semnări unui Acord de Confidențialitate (NDA)
Informații detaliate
Afacere stabilită în data de 01-03-2017
Cifră de afaceri din anii anteriori N/A
Marcă comercială N/A
Fond comercial N/A
Finanțarea vânzătorului/bănci 0 EURO
Inventar aproximativ 0 EURO
Inventarul inclus în preț N/A
Număr de angajați 17
Suport si training Da, timp de 2 luni.
Motivul vânzării Proprietarul dorește să investească în alt domeniu.