Cabinet stomatologic de vânzare - o afacere profitabilă din Târgu Mureș

Cabinet stomatologic de vânzare în Târgu-Mureș
Oraș : Târgu-Mureș
Județ : Mureș
Preț de vânzare : 1000000
Profitul Anual : 78516
CA Anuală : 343687
Patrimoniu Imobiliar : 350000

Vă prezentăm o oportunitate deosebită: vânzarea unei afaceri cu profit constant, la cheie, într-un domeniu de interes permanent pentru profesioniștii din domeniul medical – medicina dentară. Ne adresăm în principal medicilor stomatologi - prin prisma specificului activității și a reglementărilor legislative privind domeniul în cauză -, care vor putea aprecia stabilitatea, performanța și excelența operațională demonstrată în practica medicală a acestui cabinet.

Cabinetul stomatologic de vânzare - organizat ca SRL -  este situat în centrul orașului Târgu Mureș, bine poziționat într-un imobil de tip casă, aflat în proprietatea firmei, având un vad comercial foarte bun, la strada principală, cu posibilitate de parcare. Este administrat de doi asociați, care doresc retragerea din firmă, unul dintre ei fiind deschis la a sprijini transferul de know how și a continua activitatea medicală în baza unui contract civil. În cei 24 de ani de activitate, cabinetul și-a format o pacientură care apreciază atât profesionalismul echipei medicale, cât și modernizarea permanentă a spațiului și a echipamentelor.

Activitatea se desfășoară după un protocol de lucru bine stabilit, în acord cu normele DSP, respectate cu strictețe, aspect remarcat atât în zona de recepție, cât și pe parcursul întregului flux tehnologic. Cabinetul a urmărit constant să ofere pacienților o gamă cât mai largă de servicii, respectând în permanență standardele de calitate și siguranță. La momentul actual, prin contractarea medicilor specialiști și achizitionarea echipamentelor necesare, cabinetul oferă servicii de: endodonție, chirurgie orală, protetică dentară, implantologie, profilaxie și odontologie. Beneficiază de echipă medicală angajată cu carte de muncă – asistente, sau în colaborare pe baza contractelor civile de prestări servicii – medici specialiști. Contractele cu furnizorii și cu colaboratorii direcți sunt negociate și onorate la termenele stabilite, ceea ce a creat în timp o relație de afaceri solidă, cu beneficii reale pentru rulajele cabinetului.

Spațiul acestui cabinet stomatologic de vânzare cuprinde zona de recepție; vestiar pentru cadrele medicale; grupuri sanitare pentru personal și separat pentru pacieți; două cabinete, fiecare cu câte un unit stomatologic Sirona, ambele achiziționate în 2015. Toată aparatura și instrumentarul folosit în cabinet este fabricat în Germania sau Elveția: truse de chirurgie, autoclave, apex locatoare, micromotoare electrice, fiziodispenser, bisturiu electric etc. În 2019 a fost achiziționat un microscop endodontic cu monitor pentru un maxim de precizie și control. În planurile de dezvoltare a cabinetului este prevăzută mansardarea imobilului, fapt care va crea un spațiu util de 120 mp, unde noul proprietar va putea amenaja alte cabinete prin compartimentarea spațiului respectiv. De asemenea, în proprietatea firmei se află încă un spațiu de 232 mp, aflat în aceeași curte, care a fost achiziționat recent în scopul dezvoltării unui bloc operator cu rezerve post-operatorii, și a unui cabinet de radiologie dentară, fapt ce ar conduce cabinetul spre conceptul de clinică medicală. La inițiativa creatoare a noului proprietar, acest demers va genera cu certitudine rezerve uriașe pentru sporirea productivității afacerii.

Cabinetul stomatologic de vânzare a generat un profit constant, a avut o creștere a cifrei de afaceri – exceptând anul 2020, cu specificul pandemiei – și a investit constant în modernizarea și diversificarea serviciilor oferite clienților. Beneficiază de toate autorizațiile la zi și deține liste de furnizori și clienți transferabile către noul proprietar.

Informații detaliate

Afacere stabilită în data de : 1997-07-24
Finanțarea vânzătorului/bănci : Nu
Marcă comercială : N/A
Fond comercial : 50000
Inventarul inclus în preț : Da
Inventar aproximativ : 285764
Suport si training : Da
Număr de angajați : 2
Cifră de afaceri din anii anteriori : 531630
Motivul vânzării : Retragerea la pensie a asociaților