Afacere în domeniul retail și distribuție dispozitive medicale optice

Distribuție dispozitive medicale optice
Oraș : Cluj Napoca
Județ : Cluj
Preț de vânzare : 1400000
Profit din exploatare (EBITDA) : 92795
CA Anuală : 2952964

Firmă de distribuție națională pe produse de optică medicală și accesorii, activează în domeniu din anul 2013.
Cu un succes anual în creștere, oferă un portofoliu larg de produse pe segmentul de optică medicală începând de la rame ochelari de vedere până la ochelari de soare și alte accesorii care țin de acest domeniu.
Deține distribuția exclusivă pe toate mărcile ofertate, fiind unici importatori în România, selectând cu atenție, de fiecare dată, producătorii.

În ceea ce privește produsele comercializate, acestea se încadrează în categoria premium și exclusivist, clienții putând alege dintr-o gamă variată de branduri de renume pentru ochelari de vedere și de protecție solară, lentile de contact, precum și soluții de întreținere și diverse accesorii. Comercializarea produselor este materializată printr-un magazin de optică medicală înființat în anul 2018 și este localizat chiar în orașul Cluj, beneficiind astfel de toate atuurile unei locații premium: trafic pietonal intens, vizibilitate maximală a brandului, poziționare premium față de concurență, concept unic pe piața din România.

De asemenea, pe lângă componenta de comercializare de produse de optică medicală și non-medicală, dispune și de un cabinet propriu de optometrie, în cadrul căruia clienții magazinului pot beneficia de o consultație optometrică gratuită, oferită de către specialistul angajat. Dotarea acestui cabinet de optometrie este una la cel mai înalt nivel, cu aparatură de ultimă generație. Firma are colaborări cu foarte multe magazine de profil și platforme online de vânzare.

Afacerea se vinde ca pachet complet însă fără a exclude posibilitatea achiziției doar a magazinul fizic sau doar a activității de distribuție. Oferta completă de vânzare este formată din :
Magazin Fizic + Magazin Online,
Stoc de produse,
Parteneri cheie și Furnizori,
SEO și Social Media,
Conținut online și materiale de marketing,
Marcă recunoscută, reţea de distribuţie la scară naţională,
Portofoliu de Clienți

De la înființare și pânâ în prezent, vânzările companiei au crescut în mod considerabil. Comparativ cu celelalte ţări din Europa, piaţa de profil din România este abia la 20% din potenţialul nivel pe care îl poate atinge.
Piaţa locală de optică - ochelari de vedere, ochelari de soare şi lentile de contact şi alte accesorii – este estimată la aproape 200 milioane euro şi se află în continuă creştere. Vânzările din ce în ce mai mari ale magazinelor de optică medicală, ne confirmă faptul că piața de profil este în creștere.

Informații detaliate

Domeniul de activitate : Retail și distribuție națională
Afacere stabilită în data de : 2014-06-20
Finanțarea vânzătorului/bănci : Da, dacă este necesar
Inventarul inclus în preț : Da
Inventar aproximativ : 500000
Suport si training : Da
Număr de angajați : 10
Cifră de afaceri din anii anteriori : 2145208
Motivul vânzării : Implicare activa in multiple afaceri