Astăzi vă prezentăm o afacere de vânzare din Brașov, care beneficiază de o foarte bună prezență pe piața locală, un brand puternic și un portofoliu de clienți consistent.
Școala de șoferi și obținere atestate asigură pregătirea teoretică şi practică pentru obţinerea permisului de conducere la toate categoriile de autovehicule, fiind una dintre cele mai apreciate și cunoscute instituții de profil din zona Brașovului.
Această afacere de vânzare este dotată cu toate echipamentele necesare unei funcționări optime. Astfel, flota auto este compusă din autoturisme noi, școala dispune de săli de legislaţie dotate cu ecrane de video și retroproiecţie, săli de mecanică și sisteme informatice performante, identice cu cele de la poliţie.
În ceea ce privește reursele umane, menționăm aici că toți instructorii școlii dețin atestat de competență profesională, sunt răbdători și au mulți ani de experiență profesională, fiind printre cei mai apreciați profesioniști din județul Brașov.
În plus, pe lângă activitatea de școală de șoferi, această afacere de vânzare cuprinde și un centru de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, cum ar fi: instructori auto, șoferi taxi, manageri taxi și închirieri auto, profesori de legislație rutieră, conducători auto care efectuează transporturi rutiere de mărfuri periculoase, conducători auto care efectuează transport rutier în regim de închiriere, conducători auto care efectuează transport rutier cu vehicule avariate.
Astfel, această afacere beneficiază nu numai de un brand puternic, dar și de un bun management, ale cărui rezultate se văd în activitatea zilnică. Școala de șoferi este potrivită oricărui om de afaceri care dorește să investească într-un domeniu la mare căutare, beneficiind de toate avantajele pe care le oferă preluarea unui business consolidat în piața locală, cu potențial de extindere și în județele din jur, sau chiar la nivel național.